image

Sendrea Smaranda

Psihopedagog

Am terminat facultatea de Psihopedagogie Specială.
A studiat pianul 8 ani, timp în care a participat la numeroase concursuri și a obținut numeroase premii.
În prezent urmează cursurile programului de Master „Psihopedagogia Şcolii Incluzive” și de asemenea urmează cursuri în cadrul A.R.T.E, de formare în Art Terapie Phronetik®.
A lucra cu copiii speciali înseamnă a îi însoți cu toată ființa ta în călătoria lor zilnică, a îi învăța ce înseamnă lumea, a le prețui emoțiile și a le asculta supărările.
Cea mai puternică dorință şi pasiune pentru a învăța ce înseamnă nevoile unui copil special se datorează dorinței mele permanente de a ajuta, de a sprijini şi a oferi tot ce pot oricărui copil ce îl întâlnesc în viata mea zilnică.
Copiii speciali au nevoie de atenție specială, de dăruire, de răbdare și de căldură tuturor celor ce îi înconjoară.
Pentru Smaranda copiii sunt comori care, explorate, nasc pietricele de o valoare inestimabilă.